În prima parte a secolului al XIX-lea, ideile despre boalã şi sãnãtate, rãspândite în S.U.A., contraveneau în mare mãsurã legilor naturii. Bolile erau considerate ca fiind pedepse pentru pãcat, iar vindecarea, rezultatul rugãciunii şi al credinţei. Legãtura directã dintre boli şi cauzele lor naturale nu era cunoscutã. Tratamentele constau din sângerãri, purgaţii şi folosirea unor produse toxice ca medicamente. Eficienţa lor se mãsura dupã efectele violente pe care le produceau. Intre „medicamentele” folosite se aflau chinina, stricnina, calomelul, mercurul, arsenicul şi altele asemenea lor.
Adventiştii nutreau aceleaşi idei greşite ca şi ceilalţi şi sufereau la fel. În cazuri de îmbolnãvire recurgeau la rugãciune şi, de multe ori, Dumnezeu fãcea minuni de vindecare. Deşi James şi Ellen White nu considerau folosirea remediilor naturale ca fiind lipsã de credinţã, nici ei nu înţelegeau principiile sãnãtãţii. Dar fostul cãpitan de vas şi co-fondator al Bisericii Adventiste, Joseph Bates, a renunţat de timpuriu la folosirea bãuturilor alcoolice şi a tutunului (1824), la consumul de ceai şi de cafea (1831) şi chiar la întrebuinţarea cãrnii în alimentaţie (1843), beneficiind astfel de multã sãnãtate şi vigoare, însã n-a fãcut nici un efort pentru a-i convinge şi pe alţii.
Scopuri spirituale, urmãrite prin reforma sãnãtãţii
1) Reforma inimii trebuie sã preceadã reforma sãnãtãţii.
2) Prima datorie faţã de Dumnezeu şi faţã de om este dezvoltarea personalã prin pãstrarea sãnãtãţii fizice şi mintale.
3) Pregãtirea pentru Ploaia târzie (înzestrarea credincioşilor, prin Duhul Sfânt, cu deplinã capacitate misionarã) şi pentru Marea strigare (ultimul şi cel mai puternic apel la pocãinţã, adresat lumii înainte de încheierea harului). Pregãtirea se face prin eliberarea de sclavia apetitului care întunecã gândirea, reduce sensibilitatea moralã şi capacitatea cunoaşterii de sine.
4) Sãnãtatea este strâns legatã de sfinţire. Un corp bolnav şi o minte dezordonatã fac sfinţirea imposibilã.
5) Sãnãtatea influenţeazã în mod direct judecata moralã . Ceea ce micşoreazã puterea fizicã slãbeşte şi mintea şi o face mai puţin capabilã sã deosebeascã între bine şi rãu.
6) Grija faţã de alţii. Bolnavii creeazã greutãţi celor sãnãtoşi şi contribuie adesea la îmbolnãvirea celor din jur. Mai mult, comportamentul bolnavului este serios afectat, aducând astfel prejudicii altora.
7) Grija pentru sãnãtate este cel mai bine motivatã de dorinţa de a-L glorifica pe Dumnezeu prin a-i ajuta pe alţii (1 Corinteni 19,31). Dragostea care se jertfeşte este legea vieţii pentru pãmânt şi cer. Ea îşi are izvorul în Dumnezeu.
8) Grija pentru sãnãtate contribuie la pregãtirea pentru revenirea lui Isus. Atunci va fi încheiatã lucrarea de formare a caracterelor pentru viaţa viitoare.
O altã întrebare pe care şi-o va pune un cercetãtor onest al scrierilor lui Ellen White va fi: „De unde a cunoscut ea lucruri pe care nimeni din vremea ei nu le cunoştea şi de unde avea explicaţiile care n-au trecut prin mintea nici unui medic sau cercetãtor din acel timp?” Rãspunsul se impune de la sine: Ellen White a fost inspiratã de Dumnezeu sã selecteze ideile adevãrate din cele false şi sã explice lucruri care nu aveau sã fie descoperite de ştiinţã decât mai târziu.
[descarcă versiunea completă pentru acest articol]