Susţinerea cã Ellen White şi unii lideri adventişti de ziua a şaptea au ascuns unele scrieri timpurii compromiţãtoare ale autoarei pentru a muşamaliza anumite pãreri exprimate acolo, de care ulterior le-a fost ruşine şi pe care le doreau şterse din mintea oamenilor, este una dintre acuzaţiile cele mai folosite şi mai intens susţinute de critici. Ei susţin cã Ellen White a crezut cã uşa harului s-a închis pentru lume în 1844, iar mai târziu a pãrãsit aceastã teorie şi a cãutat sã şteargã acele pasaje din scrierile ei timpurii, care o susţineau.

Nu e nici un secret pentru cei informaţi cã profeţii, în general, n-au înţeles perfect, de la început, toate lucrurile şi cu timpul au crescut în înţelegere. Ellen White n-a fãcut excepţie. La începutul mişcãrii adventiste de ziua a şaptea, ea împreunã cu alţi lideri ai mişcãrii au crezut cã, pentru cei ce au respins în mod conştient mesajul lui Miller – cã Isus revine în curând – nu mai exista posibilitate de mântuire. Aceastã pãrere, înţeleasã în forma ei radicalã, a început sã fie pãrãsitã de Ellen White chiar din luna decembrie a anului 1844, ca urmare a unor descoperiri divine. Dar, deşi la început ea a avut aceastã pãrere, n-a prezentat-o ca revelaţie de la Dumnezeu şi nici n-a învãţat-o în mod explicit. Pentru o mai bunã înţelegere, sã facem o comparaţie.

Profeţii Vechiului Testament n-au crezut în doctrina Sfintei Treimi, dar nici n-au combãtut-o în mod explicit. Ioan Botezãtorul n-a înţeles natura Împãrãţiei pe care Isus Hristos a venit s-o întemeieze, dar nici nu i-a învãţat pe oameni cã Isus a venit sã întemeieze o împãrãţie pãmânteascã, deşi el pe aceasta o avea în minte când a zis: „Împãrãţia cerurilor este aproape”. Pânã la experienţa din casa lui Corneliu, Petru şi ceilalţi apostoli nu credeau cã Evanghelia trebuie predicatã şi celor din afara poporului iudeu, totuşi, ei n-au învãţat pe alţii aceastã pãrere greşitã. La fel, Ellen White a crezut în teoria „uşii închise”, dar n-a susţinut-o în mod explicit. Ea n-a crezut pânã în 1863 cã, în interesul sãnãtãţii, nu trebuie consumatã carnea de porc şi ea o consuma. Ea n-a susţinut cã trebuie consumatã, ci doar i-a potolit pe cei prea zeloşi în propagarea ideii şi a scris cã, „dacã este datoria bisericii de a se abţine de la carnea de porc, Dumnezeu va descoperi acest lucru la mai mulţi decât la doi sau trei. El Îşi va învãţa biserica cu privire la datoria pe care o are...”

Pasajul dezvãluie clar cã Ellen White nu era convinsã de necesitatea abstinenţei de la consumarea cãrnii de porc, dar nici nu excludea posibilitatea de a ajunge la aceastã convingere.

Sã revenim însã la acuzaţia cã, dupã ce Ellen White a susţinut erori doctrinare, când s-a dezis de ele a cãutat sã le ascundã ca sã-i înşele pe cititori şi sã nu-şi piardã reputaţia. Criticii par convinşi pe deplin cã la mijloc este ceva necurat, o intenţie de fraudã şi nu se dau înapoi sã repete mereu acest lucru. Pentru clarificarea lucrurilor vom continua cu tratarea acustui subiect in continuarea articolului care poate fi descarcat.

[descarca versiunea completă pentru acest articol]