În 1840 şi 1842 Ellen împreună cu alţi membri ai familiei au participat la întâlniri adventiste în oraşul Portland, au acceptat perspectiva prezentată de William Miller şi asociaţii săi şi aşteptau cu încredere revenirea iminentă a lui Hristos. Ellen era un misionar zelos care dorea sa-şi convingă prietenii de vârsta ei, prezentând mesajul advent.
Marea Dezamăgire în urma faptului că Hristos nu a revenit pe 22 octombrie 1844 a fost simţită acut şi de tânăra Ellen care, împreună cu alţii, studia Biblia şi se ruga cu seriozitate pentru lumină şi călăuzire în zilele confuze care au urmat. În timp ce mulţi ezitau sau îşi abandonau experienţa adventistă, Ellen Harmon, într-o dimineaţă spre sfârşitul lui decembrie, s-a alăturat altor patru femei pentru închinarea de familie în casa unui credincios din South Portland. Grupului de rugători li se părea că au cerul aproape şi, în timp ce puterea lui Dumnezeu a coborât peste Ellen, ea a văzut în viziune călătoria poporului advent spre cetatea lui Dumnezeu. (Early Writings, pp.13-20.) După ce, tremurând şi fără să vrea, tânăra de 17 ani le-a povestit viziunea adventiştilor din Portland, ei au acceptat această viziune ca pe o iluminare de la Dumnezeu. Ca reacţie la o viziune ulterioară, Ellen a călătorit din loc în loc cu prieteni şi rude pentru a le relata grupurilor împrăştiate de adventişti ceea ce îi fusese descoperit în prima şi următoarele revelaţii.
Zilele acelea nu au fost uşoare pentru adventiştii care fuseseră dezamăgiţi. Nu numai că au întâlnit bătaia de joc şi ridiculizarea din partea lumii, dar nici între ei nu erau uniţi, astfel că fanatism de diferite feluri a început să apară în rândurile lor. Însă Dumnezeu, prin revelaţie, i-a arătat lui Ellen Harmon care avea să fie sfârşitul unor astfel de mişcări fanatice, însărcinând-o să mustre şi să corecteze erorile. Acest lucru i s-a părut greu de îndeplinit.
